AVIZ

referitor la proiectul de ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 

 

 

         Analizând proiectul de ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003,  transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 227 din 19.06.2024 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr. D648/19.06.2024,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, cu completările ulterioare, și al art. 33 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ, cu modificările ulterioare,

Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:

1. Proiectul de ordonanță de urgență are ca obiect, potrivit Notei de fundamentare, modificarea și completarea Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare, în vederea redeschiderii exploatărilor miniere neenergetice.

De asemenea, se instituie posibilitatea continuării activității miniere pentru societățile aflate în procedură de insolvență, prin păstrarea licenței în cadrul unui program de reorganizare.

2. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.

3. La preambul, la al patrulea paragraf, expresia „03 mai 2024” se va reda astfel „3 mai 2024”.

La al șaselea paragraf, pentru un limbaj juridic adecvat actelor normative, este necesar a se revedea sintagma „… de impune modificare și/sau completare de urgență a cadrului…”.

Totodată, semnalăm că titlul actului juridic european invocat a fost deja redat și la paragraful al patrulea. Ca urmare, potrivit uzanțelor normative, redarea titlului acestuia nu mai este necesară.

La al zecelea paragraf, pentru îmbunătățirea redacțională a normei, sugerăm reformularea debutului acestuia, astfel: „Așadar pentru a proteja economia națională, pentru a asigura dezvoltarea sustenabilă a acesteia și pentru a proteja …”.

4. La art. I, la partea dispozitivă a pct. 2, pentru un spor de rigoare în redactare, sintagma „punctele 36 și 37” se va reda „pct. 36 și 37”.

Totodată, la pct. 13, la textul propus la art. 531 alin. (1) lit. b) semnalăm că în mod eronat s-a scris cuvântul „auconstituit” în loc de „au constituit”. Așadar, este necesară efectuarea corecturii de rigoare.

5. Din punct de vedere al dreptului european,  prezentul demers normativ, fără a constitui cadrul de transpunere a unei directive europene, după cum și fără a asigura condițiile de implementare a unui regulament european,  de o manieră generală, are tangență cu reglementările statuate la nivelul Uniunii Europene, subsumate Politicii Industriale și Pieței Interne, în sectorul legislativ - Politica industrială: Generalități, programe, statistici și cercetare,  respectiv, cu cele ale Politicii Mediului, integrate segmentului de legislație a Uniunii EuropeneGestionarea și utilizarea rațională a spațiului, a mediului și a resurselor naturale.

Așa după cum se arată de către inițiatori în cuprinsul instrumentului de prezentare și motivare, demersul normativ are în vedere necesitatea de adaptare a legislației la normele europene privitoare la  „crearea unui cadru pentru selectarea și implementarea proiectelor strategice, care pot beneficia de condiții favorabile de autorizare și asigurare a accesului la finanțare, stabilind cerințele naționale pentru dezvoltarea programelor de explorare geologică în Europa”, conform prevederilor Regulamentului (UE) 2024/1252 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 aprilie 2024 de instituire a unui cadru pentru asigurarea aprovizionării sigure și durabile cu materii prime critice și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 168/2013, (UE) 2018/858, (UE) 2018/1724 și (UE) 2019/1020, având ca obiectiv pregnant creșterea  capacităților de extracție, procesare și reciclare a materiilor prime critice în Uniunea Europeană.

6. La art. III potrivit uzanțelor normative, textul propus pentru alin. (1) se va redacta astfel:

„Art. III. - (1) În termen de 90 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1208/2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică în mod corespunzător”.

Totodată, la norma propusă pentru alin. (2)  redactarea va fi următoarea:

„(2) În termen de 180 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Agenția Națională pentru Resurse Minerale emite instrucțiuni tehnice privind consolidarea și amenajarea golurilor miniere, în conformitate cu legislația de mediu în vigoare, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”.

 

 

 

 

 

 

 

PREŞEDINTE

 

Florin IORDACHE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

București

Nr. 617/19.06.2024